cum am fost, aşa rămânem!?

Fapta europarlamentarului pesedist Adrian Severin, dar mai ales reacţia de după, atât a sa cât şi a partidului din care face parte, arată pentru a enşpea mia oară diferenţele imense (de mentalitate, de acţiune şi care mai vreţi voi) dintre noi şi ceilalţi locuitori ai continentului european. În astfel de momente stânjenitoare ar trebui să-şi facă loc în mintea noastră o “samă” de întrebări: de ce suntem noi aşa cum suntem? de ce ei, europenii, sunt altfel? de ce nu putem să fim şi noi ca ei? cum suntem noi cu adevărat? ce au ei în plus şi noi nu avem? ne vom schimba vreodată?

Pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări, e musai să mergem în trecut. Trei personalităţi culturale autohtone au analizat psihicul românesc şi au creionat un portretul psihologic al poporului român, identificând defectele şi calităţile noastre, contextele şi factorii ce si-au pus amprenta peste sufletul nostru şi cauzele pentru care suntem aşa cum suntem. Este vorba de Dimitrie Cantemir, în capitolul Despre năravurile moldovenilor din Descrierea Moldovei (1716); Rădulescu-Motru, Cultura română şi politicianismul (1903) şi Psihologia poporului român (1937); Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român (1907).

Pe lângă actualitatea şi pertinenţa lor, din analizele celor trei transpare următorul lucru: suntem înzestraţi cu un instinct de conservare, aş zice, ieşit din comun. Din nefericire, este vorba de un instinct de conservare… a defectelor noastre. Probabil de aceea  Andrei Pleşu le numeşte “defecte tradiţionale.”

Iată câteva pasaje interesante din cartea lui Drăghicescu:

“Spiritul şi activitatea românească sunt lipsite de acele avânturi, înălţătoare, obraznice prin cutezanţa lor, pe care le vedem la alte popoare în Occident şi chiar la vecinii noştri ungurii şi bulgarii. Românul, dimpotrivă, se deosebeşte printr-o modestie cuminţită, printr-o înţelepciune, care caută, în formă mai ales, să înlăture pericolele, prevenindu-le.”

“Nepăsarea şi fatalismul…sunt notele cele mai limpezi şi lămurite ce se pot desprinde în sufletul şi caracterul nostru.”

“În ziua de azi, noi plănuim foarte multe lucruri, din grabă, planurile noastre sunt totdeauna ceţoase, nelămurite. Cu cât plănuim mai multe lucruri, cu atât începem mai puţine. Cu toate acestea, românii încep foarte multe lucruri. Şi totuşi, cu cât începem mai multe lucruri, cu atât mai puţine putem urmări în realizarea lor. Ceea ce săvârşeşte românul nu e niciodată desăvârşit. Absoluta lipsă de spirit de continuitate şi urmare în acţiunea sa practică, lipsa de răbdare şi de voinţă energică, sforţări întrerupte, sporadice, iată notele sufletului românesc.”

“Neobicinuiţi cu încordările lungi, cu sforţările continui, aproape nimic nu se face la noi fundamental. Totul se face ca şi cum ar fi pentru ochii unor drumeţi, care n-au de gând să vie de două ori pe acelaşi drum. Totul nu este să fie ceva, ci să pară că este. Lumea se mulţumeşte cu aparenţa. Sub aparenţă prea puţini îndrăznesc să se scoboare. De aici goana după expedimente. Omul cel mai tare în expediente va fi omul cel mai tare de la noi, va ajunge cel mai departe, se va sui cel mai sus, atunci când soarta nu l-a făcut să se nască sus. Auzeam un prieten glumeţ, care definea într-o zi, într-un mod foarte semnificativ, noţiunea salariului: salariul pentru român este mijlocul de a-şi perpetua creditul. Cu toată trivialitatea ei, această definiţie glumeaţă pare că a prins un colţuleţ autentic din spiritul de expedient ce ne pre-domneşte.”

“În oraşele noastre, cu rari excepţii, lipseşte cu totul un plan, o metodă în distribuţia şi în clădirea caselor şi a străzilor. Totul este făcut şi combinat după cea mai curată întâmplare. Nicăieri întâmplarea nu este mai la ea acasă decât în casele noastre.”

“Viclenia, dibăcia, înşelăciunea şi făţărnicia indispensabilă erau note  de seamă din psihologia dacilor şi romanilor şi s-au păstrat la românii din toţi timpii, căci în toţi timpii românii au avut nevoie de ele.”

“Lipsa de energie şi de voinţă activă, pasivitatea defensivă şi resemnată în faptă a românului, au lăsat însă loc de protestarea verbală, fie prin batjocură şi sarcasme, fie prin plângeri şi critici adresate, în proză şi în versuri, către şi în contra asupritorilor.”

(Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român, Bucureşti, 1907; reeditată de Editura Albatros, 1995)

Anunțuri

Un comentariu

  1. […] Cum am fost, asa ramanem!? (sferapublica.wordpress.com) […]

    Apreciază

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: