Cu taxiul

Din primăvară până-n octombrie folosesc, ca mijloc de transport, bicicleta. În rest, Ratb-ul… de care sunt oarecum mulţumit, din Băneasa până în centru (Victoriei, Romană) fac între 20-30 de minute. Cam tot atât timp fac şi cu bicicleta.

Astăzi nu era vremea potrivită pentru bicicletă, ploua mocăneşte cu draci, iar 205-ul de “la fix” îl pierdusem; eram şi un pic în întârziere, aşa că mi-am propus să iau un taxi. Cobor repede, traversez strada şi ajung la taxiurile parcate în faţa Primăriei Sectorului 1. Urc într-un taxi Next şi îi spun taximetristului: “repede în Victoriei, sunt în întârziere!”  Taximetristul demarează în trombă, muzica era acceptabilă, lucrurile arătau oarecum bine. Pe traseu, aglomeraţie cât cuprinde. Cu greu ajungem în Piaţa Presei, apoi intrăm pe Kiseleff. După vreo 400 de metri şoferul trage pe dreapta. Se dă jos din maşină, deschide capota, se uită sub capotă, vine în maşină, apoi iar sub capotă. Chestia asta durează vreo 10 minute. Fierbeam de draci. Eram cu ochii pe ceas, timpul trecea, autobuzele treceau într-o veselie, eu şi taxiul stăteam.

Într-un final, după ce s-a dumerit deplin, taximetristul, cu cea mai nevinovată şi mai tâmpă faţă, mă anunţă: “nu mai am benzină, nu pot să vă mai duc!” Nu prea am înţeles eu ce a spus el acolo, aşa că mi-am permis să întreb: “poftim? ce-aţi spus?”.  El: “am rămas fără benzină.”

Am rămas blocat.  Nu prea înţelegeam situaţia, luasem un taxi ca să ajung la timp şi cu hainele uscate, iar acum, pe lângă faptul că am întârziat,  nici uscat n-o să fiu. Prin minte îmi treceau tot felul de gânduri criminale, dublate de milioane şi milioane de înjurături. Nu i-am spus nimic şi am coborât spăşit din maşină. Bineînţeles, înainte de a coborî, mi-a cerut să plătesc cursa, atât cât a fost ea. Am plătit şi m-am îndreptat spre staţia Ratb din faţa Muzeul Satului. Am prins un 205 şi am ajuns în Victoriei…un pic murat şi cu o întârziere de 45 de minute.

Până în staţia Ratb m-am tot gândit la dobitocul de taximetrist. Cum naiba, taximetrist fiind, să rămâi fără benzină? Adică, asta e principala ta grijă, nu? Să ai maşina pregătită şi echipată, că doar  cu ea câştigi bani. Apoi, dacă rămâi fără benzină şi ştii asta, de ce nu faci plinul înainte de a lua alţi clienţi? Sau, dacă ştii că e posibil să nu ai benzină suficientă, de ce naiba să accepţi o cursă? Bănuiesc că, şofer fiind, eşti în măsură să evaluezi o situaţie, ţinând cont de distanţă şi consumul maşinii? Nu în ultimul rând, nici măcar nişte scuze, pentru serviciul de rahat pe care l-ai oferit, nu eşti în stare să articulezi? Cât tupeu nesimţit! Nu m-ai dus la destinaţie şi m-ai lăsat în ploaie, din vina ta; îmi ceri să plătesc serviciul, îl plătesc; iar tu, taximetrist idiot, nu araţi nici măcar o urmă de bun simţ şi de vinovăţie.

Aşa că…aveţi grijă la Next Taxi, mai bine alegeţi-l pe următorul!

Anunțuri

5 comentarii

  1. The_dragon · · Răspunde

    Si eu stiu pe cineva care a patit la fel, de doua ori chiar :)). Se pare ca asa umbla multi taximetristi, cu rezervorul aproape gol (motivul numai ei il stiu).

    Apreciază

    1. Aproape am patit-o si eu in Iasi. Ma urcasem intr-un taxi si aveam o cusa mai lunga cu mai multe opriri. Si taximetristul imi zice ca s-ar putea sa ramana fara carburant si ar fi bine sa opreasca la un peco sa puna benzina. I-am zis ca e ok, a oprit si a alimentat de 30 de lei.
      Cand s-a intors am intrat in vorba cu el si l-am intrebat de ce a pus asa de putin (eu ma gandeam ca nu are bani de mai mult sau ca participa si el la protestul cu monezile).
      Si am aflat de ce aproape toti taximetristii merg cu benzina pe zero sau aproape de zero.

      El lucreaza la o firma de taxi si in fiecare zi masina pe care lucreaza e folosita de mai multi taximetristi si de aceea lui nu i-ar conveni sa faca plinul si sa vina seara sau cand se schimba tura un alt taximetrist sa ii ia masina si sa mearga pe benzina lui. Asa ca ei pun benzina cu pipeta.

      Apreciază

  2. nu trebuia sa platesti pentru ca nu ti-a oferit serviciul pe care l-ai solicitat

    Apreciază

    1. si daca imi aplica o corectie, huh? 😛

      Apreciază

  3. […] Cu taxiul Share this:Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in Râs cu plâns… and tagged Bucureşti, preţuri, tarife, taximetristi. Bookmark the permalink. ← normalitate […]

    Apreciază

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: