Bloggerii din Parlamentul României

Cu ceva timp în urmă aveam nevoie de o situaţie exactă a blogurilor parlamentarilor români, mai exact, câte bloguri erau şi care era activitatea parlamentarului român, înarmat cu tabletă şi laptop, pe blog. Am răsfoit pe Google şi mare lucru n-am găsit. Nimic clar, nicio situaţie exactă şi la zi. Sau poate, cine ştie, n-am căutat eu cum trebuie şi unde trebuie. E posibil, nu bag mâna în foc pentru asta! Oricum, eu n-am găsit! De aceea, în weekend, m-am pus pe căutat şi răsfoit bloguri de parlamentari.

În prima fază, utilizând minunatul motor de căutare de la Google şi pagina personală a fiecărui parlamentar de pe site-ul instituţiei, am identificat blogurile şi posesorii lor. În fază a doua, după ce  “am răsfoit” arhivele, am făcut o clasificare a blogurilor, în funcţie de activitatea (cât de des scrie) pe blog  a parlamentarului. Clasificarea arată cam aşa: bloguri active (în medie, minim 2 articole pe săptămână), bloguri puţin active (în medie, maxim 5 articole pe lună), bloguri haotice (se publică foarte rar pe ele şi din an în Paşte), bloguri inactive (au fost folosite doar în campanie electorală, acum sunt închise sau sunt “parcate” :).

Situaţia “blogosferei parlamentare”

Parlamentul României are în componenţă 469 de parlamentari; dintre aceştia doar 157 au blog, ceea ce înseamnă 33,47%.  În Senat sunt 43 de blogeri (27%), în Camera Deputaţilor, 114 blogeri (34%).

Pe partide situaţia arată aşa: PDL – 60 de bloguri (38%), PSD – 46 de bloguri (29%), PNL – 34 de bloguri (22%), UDMR – 8 bloguri (5%), UNPR şi independenţi – 6 bloguri (4%), minorităţi – 3 bloguri (2%). În ciuda faptului că  Blaga dispreţuieşte  “blogeriştii”, PDL are cei mai mulţi bloggeri, dar Opoziţia are majoritate în Parlament (51%).

Dacă ne raportăm la numărul de parlamentari al fiecărui partid şi numărul bloggerilor din partid, avem: PDL- 173 de parlamentari, 60 au bloguri (34,6%); PSD- 134 de parlamentari, 46 au bloguri (34,3%); PNL- 83 de parlamentari, 34 au bloguri (40,9%); UDMR- 31 parlamentari, 8 au bloguri (25,8%); UNPR+independenţi- 31 parlamentari, 6 au bloguri (19,3%); minorităţi- 17 parlamentari, 3 au bloguri (17,6%). Cu alte cuvinte, cei mai mulţi blogeri sunt în PNL, aproape 41% dintre liberali sunt bloggeri.

Activitatea pe bloguri a parlamentarilor

Minorităţile au  trei bloguri pe care le-am trecut la categoria “blogurilor haotice”. Ultimele articole datează din 2010 sau din 2009.

UNPR şi independenţii au 6 bloggeri. Dintre aceştia, unul are firma sa sau a familiei pe post de site/blog şi e updatat zilnic, doi publică  rar şi le-am trecut blogurile la categoria “puţin active” şi trei deputaţi au blogurile inactive.

UDMR are 8 bloguri din care: 2 sunt inactive, 2 se încadrează la categoria “bloguri haotice”, 3 le-am trecut la categoria “puţin active” şi doar unul este activ, este vorba de site-ul/blogul lui Laslo Borbely.

La PNL am găsit 12 bloguri inactive (jumătate au fost bloguri campanie, cealaltă jumătate are accesul restricţionat pentru neplata hosting-ului). În categoria “blogurilor haotice” s-au încadrat 8 bloguri, 6 bloguri liberale au activitate scăzută, iar 8 bloguri sunt active. Blogul lui Crin Antonescu se încadrează cu succes la categoria “bloguri haotice”, ultimul articol e de prin iulie 2010.

PSD-ul se poate lăuda cu numărul cel mai mare de bloguri active: 11. 15 bloguri sunt inactive, pe 11 bloguri se publică haotic iar pe 9 bloguri se scrie rar, dar constant. Cel mai activ blogger este Adrian Năstase, Ponta e la categoria a doua.

În sfârşit, PDL-ul are cel mai mare număr de bloguri inactive (17) şi cel mai mic număr de bloguri active (8), dacă s-ar raporta doar la celelalte două partide mari, PSD şi PNL. Pe 22 de bloguri PDL-iste se scrie  din an în Paşte, iar 13 bloguri au o activitate anemică şi constantă. Întâiul-blogger al Puterii este Elena Udrea.

Altfel spus, cele 157 de bloguri ale parlamentarilor români au următoarea clasificare: 29 de bloguri sunt active, 33 de bloguri sunt “puţin active”, pe 46 de bloguri se publică haotic, iar 49 de bloguri sunt total inactive.

Dacă se scad blogurile inactive, rămân 108 bloguri, deci 108 parlamentari folosesc blogul ca mijloc de comunicare, toţi ceilalţi rămân conservatori în relaţia cu electoratul.

Anunțuri

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: