No cats for dummies

Anul trecut, cam pe vremea asta, ne-am dorit mult un pisoi. Ca să fiu sincer, ea şi-a dorit mai mult, eu mai puţin, aveam o oarecare disonanţă declanşată de stereotipul luat de acasă: câinele trebuie să stea în curte, mâţa, mai privilegiată, trebuie să stea, şi înăuntru, şi afară. Aşa că, mă tot gândeam,  cum fac eu rost de un “afară”. În fine, binele a învins şi ne-am dorit pisoi. I-am schiţat portretul: mascul tigrat, vârsta-maxim trei luni, sterilizat, curat, nu ne interesa rasa.

Cu portretul în braţe, m-am pus pe studiat ofertele pieţei mâţeşti. Mai întâi am întrebat cunoscuţii, apoi am deranjat colegii, după care, într-un final, am apelat la câteva asociaţii ce se ocupă cu adopţiile de animale.

Am găsit patru oferte ce se pliau pe portretul mâţei noastre, de la patru femei: o colegă de facultate şi trei femei de la marile asociaţii ce se ocupă cu adopţiile, Pis-Pis-Ham-Ham..whatever. Iau tastatura şi telefonul şi mă pun pe contactat furnizorii.

Contactez colega de facultate pe mess, mare iubitoare de animale, numai că de aceasta dată trebuia să scape de fiară, schimba locuinţa, iar proprietarul nu accepta animale.  Îmi spune că are un motan tigrat, vaccinat şi tot tacâmul, numai că e puţin mai mare, are 8 luni, dar e drăguţ, jucăuş şi se adaptează repede. Aproape mă convinsese să-l iau, parcă ce ţi-e trei luni, ce ţi-e opt luni, acelaşi drac. Numai că aud din spate: ”e prea mare, are opt luni!”. Am refuzat oferta colegei.

Iau telefonul şi sun pe prima dintre cele trei femei. Îi explic situaţia, o întreb dacă mai e de actualitate oferta cu mica fiară tigrată, ce trebuie să fac pentru a o adopta şi când aş putea să o iau. Femeia, bucuroasă, îmi spune: “pot să vă aduc motanul acum,  am fost cu el la sterilizat, sunt într-un taxi, daca îmi daţi adresa, ajung imediat. Numai că mai sângerează, trebuie să aveţi grijă, o să murdărească prin casă etc.” Durere?Sânge? Nu, niciodată! O refuz, mai rămâneau două oferte.

La al treilea furnizor am trimis mail. I-am explicat că mi-aş dori “un produs” pe care îl are (cel puţin aşa scria pe site), am întrebat dacă mai e de actualitate anunţul şi am cerut detalii pentru a intra în posesia animalului. Am primit repede răspunsul: da, avea motanul, dar avea şi vreo trei cereri de adopţie. Trebuia să ne evalueze ca să facă cea mai potrivită alegere  pentru animăluţ. Mi-a ataşat un chestionar şi mi-a cerut să-l completez. Am completat, am trimis, n-am mai primit niciun răspuns. Era clar, nu eram cea mai bună alegere pentru bietul animal.

Îmi rămăsese o ultimă variantă. Ultima încercare. Trimit mail pentru detalii. Mi-a răspuns  că are motanul şi vrea să îl dea spre adopţie. Trebuia doar să răspund, cât mai detaliat, la câteva întrebări. Erau aceleaşi întrebări din chestionarul furnizorului 3, cu deosebirea că  vroia răspunsurile detaliate, un fel de eseu.

Iată întrebările:

“1. aţi mai avut animale? ce animale? descrieţi! 2. Cât de tare vă doriţi un animal? 3. pentru cine este animalul? 4. cât timp îi veţi aloca, ştiţi un animal are nevoie să i se ofere afecţiune? 5. ce ştiţi despre sterilizare, sunteţi de acord cu ea? 5. locuiţi cu chirie sau sunteţi proprietar? 6. lucraţi amândoi? 7. cine va avea grijă de animal cât timp sunteţi la serviciu? 8. la ce etaj locuiţi? 9. termopane sau lemn? 10. aveţi plasă la geamuri? 11. cum ţineţi geamul vara, deschis sau închis? 12. cam cât câştigaţi pe lună? 13. ce veţi face cu animalul când plecaţi în concediu? 14. ce îi veţi da de mâncare, ştiţi ce mănâncă o pisică? 15. de câte ori pe lună trebuie să mergeţi cu animalul la medic şi câte vaccinuri se fac pe an? 16. aveţi prieteni care ar putea avea grijă de animal atunci când sunteţi  plecat din localitate în interes de serviciu? 17. puteţi să ne faceţi o scurtă prezentare a dumneavoastră? 18. aveţi copii? …şi încă câteva întrebări, nu le mai reţin.

La final eram informat că aceasta e procedura standard pentru adopţie. S-a apelat la această evaluare deoarece cei mai mulţi dintre cei care adoptă sunt neserioşi, aduc animalul înapoi sau îi dau drumul pe străzi, iar acest lucru expune animalul la un stres continuu.

Am răspuns la întrebări cât mai succint, 1-2-3 propoziţii la fiecare întrebare, la unele nu am răspuns, oricum am răspuns sincer şi la obiect. Am trimis răspunsurile şi am aşteptat. La vreo ora am primit un mare mail în care eram informat că nu mi se dă în adopţie motanul, nu-s potrivit pentru aşa ceva. După paragraful în care eram refuzat, urmau vreo zece paragrafe în care mi se făcea instructajul şi ce trebuie să fac pentru a merita, pe viitor, să primesc un animal spre adopţie. N-am mai rezistat, i-am răspuns şi eu:

“Băgaţi-vă-n f- -d toate animalele voastre, e mai uşor să adopţi un copil sau să iei un credit de la bancă decât să adopţi un animal de la voi, iubitorilor de animale!”

Anunțuri

2 comentarii

  1. Daca le-ai dat raspunsul asta, de-asta ai ramas acum fara pisica :). Ce trist, nu s-a gasit un motanel portocaliu si pentru voi..

    Apreciază

    1. Poate s-o gasi unul pana la urma. 😛

      Apreciază

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: