Patru scenarii şi inteligenţa politică a lui Antonescu

Un om politic, care a bifat 20 de ani în Parlamentul României şi se vrea viitorul preşedinte al ţării, ar trebui să dovedească, oricând şi în orice condiţii, că posedă o oareşce inteligenţă politică. Adică să fie capabil, pe de o parte, să discearnă rapid esenţa lucrurilor dintr-o simplă conexiune între anumite declaraţii şi evenimente politice, şi, pe de altă parte, să anticipeze desfăşurarea unor evenimente viitoare şi să-şi adapteze mijloacele de acţiune politică pentru a obţine avantaje maxime din această desfăşurare. Să luăm cinci declaraţii politice interesante:

Iliescu I: „Ponta are timp să acumuleze. Năstase ar fi omul cel mai bun la toate. Numai că nu prea mai vrea să-şi asume o astfel de responsabilitate (cea de premier).”

Iliescu II: „Cred că avem datoria să-l sprijinim pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la viitoarele alegeri şi să-i respectăm opinia. (…) Exista opinii (e vorba de opinia lui Antonescu) – să-i impună lui Sorin Oprescu să se înregimenteze în USL sau în PSD, ar fi o mare greşeală politică. Nu aşa se lucrează cu oamenii în activitatea politică. (…) Este păcat când ai un asemenea candidat să nu-l sprijini, să nu te foloseşti de autoritatea pe care el a câştigat-o.”

Năstase I: „Pot să vă spun că mă trezesc la ora 7 în fiecare zi, dar se pare că, pentru a câştiga, trebuie să se trezească chiar mai devreme. Deci, o să vedem, nu ştiu, depinde de ce vor românii până la urmă.  Asta ar trebui să fie un criteriu doar pentru Crin Antonescu. Poate poporul îşi schimbă criteriile şi atunci una dintre întrebările la dezbaterile publice va fi: la ce oră vă treziţi dimineaţa şi în funcţie de asta vor hotărî!”

Năstase II: „Poate în 2014 se va face o rocada, va veni la guvern, nu ştiu, cineva de la liberali şi vine un preşedinte de la PSD. Eu cred că sigur alegerile la prezidenţiale vor depinde de ce se va întâmpla la parlamentare. (…) Am o foarte mare apreciere pentru Crin Antonescu si eu consider că, la acest moment, este categoric candidatul nostru virtual pentru alegerile prezidenţiale”

Geoană: „Victor Ponta mi-a spus în iunie, între patru ochi, că nu are nimic împotriva candidaturii mele la preşedinţie.”

Declaraţiile aparţin bunicului, tatălui şi fratelui ingrat al co-partenerului de coaliţie al lui Antonescu, Victor Ponta. Cu alte cuvinte, familia politică a lui Ponta lasă să se înţeleagă că niciodată, în interiorul familiei, Antonescu nu a fost considerat candidatul PSD pentru preşedinţie.

Cunoscută fiind vehemenţa liderului PNL împotriva tuturor celor care-l atacă şi îi contestă autoritatea şi veleităţile politice, toată lumea se aştepta ca Antonescu, din doi paşi şi trei mişcări, să-i pună la punct pe părinţii social-democraţiei româneşti. Dar, surpriză! A tăcut chitic. De fapt, nu, a îngânat ceva împotriva rocadei propusă de Năstase, apoi ieri a cerut demisia lui Băsescu, apoi suspendarea lui Băsescu.

Crin este de 20 de ani parlamentar şi de 3 ani preşedintele PNL, a fost ministru o perioadă, are experienţa politică…şi, cu toate astea, n-a avut o poziţie, o reacţie şi o replică serioasă la declaraţiile pesediştilor, neglijând faptul că, întotdeauna, în PSD s-a dansat după cum au cântat fondatorii, părinţii spirituali…Nu ştiu cum s-ar putea explica lipsa sa de reacţie, dar se pot face speculaţii, se pot crea scenarii:

1.  Antonescu n-are nicio treabă cu inteligenţa politică sau, altfel spus, inteligenţa politică îl urmăreşte, dar el e mai rapid ca ea. Omul chiar n-a prins esenţa declaraţiilor pesediste, nu le-a înţeles. Bun, nu le-a înţeles el, dar echipa de lângă el? Se pare că şi echipa e la fel.

2. Preşedintele PNL e naiv. A înţeles esenţa, dar nu crede că “esenţa” s-ar putea întâmpla vreodată. Mai mult, are deplină încredere în vorbele partenerului său, Victor Ponta, mai ales după ce acesta i s-a lăudat că el conduce PSD şi că toată lumea îl ascultă. Ponta îi suflă la ureche: “Crine, sunt doar declaraţii politice, se joacă un pic bătrânii cu presa.”  Iar Crin crede, că-i naiv.

3. Crin este rupt total de realitatea politică. În acest caz declaraţiile liderilor PSD au declanşat, în Crin Antonescu, un oarecare dezechilibru la nivel cognitiv. El ştia un lucru, pesediştii îi spun alt lucru, de aici disonanţă şi disconfort. Nimănui nu-i place disconfortul psihic, de aceea trebuie să scape cât mai repede de el. Aşa a făcut şi Crin, l-a eliminat prin diminuarea importanţei declaraţiilor pesediste: “las’ că nu-i aşa important ce-au zis ăştia”, “Ponta-i preşedinte, nu Iliescu şi Năstase”, “mai e până la alegeri, poate Ponta îi dă afară din partid”, “n-au ăştia candidat mai bun ca mine” etc. Şi gata, s-a întors în lumea sa politică.

4. Crin Antonescu posedă o inteligenţă politică deosebită.  A înţeles mesajul liderilor PSD, îl deranjează, ştie că nu sunt de încredere şi că îl vor părăsi, dar joacă rolul de partener în continuare, pregătind împreună cu PNL strategii alternative pentru ca la un anumit moment să-i părăsească pe pesedişti şi să le cauzeze pierderi cât mai mari.

Oare care dintre scenarii e cel corect?

Anunțuri

Un comentariu

  1. Intotdeauna am avut incredere plina in domnul Crin Antonescu, dar acum cred ca sa indepartat de realitate. Ar trebui sa rupa imediat coalitia cu PSD si sa mearga mai departe cu conservatorii.

    Apreciază

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: