Internat la Elias sau Aşteptându-l pe Iliescu

Nu se făcuse 12 noaptea şi eu eram internat şi instalat în salonul 13, Chirurgie. Mi-au mai luat o dată sânge, (domnle, iau ăştia de-a sânge, parc-ar fi vampiri!) după care m-au pregătit de operaţie. În timp ce mă pregăteau, a venit cântând şi chirurgul. S-a prezentat, mi-a vorbit un pic despre apendicita mea gangrenoasă, despre intervenţia chirurgicală, durata operaţiei şi a insistat pe faptul că e o operaţie uşoară şi că sunt pe mâini bune, deci n-am de ce să îmi fac griji. A plecat aşa cum a venit, cântând.

La ora 1 m-au chemat în sala de operaţie. Acolo mă aşteptau opt indivizi înfofoliţi, cu măşti pe faţă; atmosfera era relaxantă şi veselă, tonul veseliei îl dădea doctoriţa anestezistă, singura care a şi vorbit cu mine până am “adormit”. M-au conectat la aparate, m-au legat, mi-au băgat diverse chestii… Îmi amintesc că iarăşi mi s-a explicat procedura, am semnat acordul şi am avut parte de un alt discurs al cărei idee centrală era “încrederea” în profesionalismul celor ce vor participa la operaţie. Între timp am adormit.

Operaţia a început pe la 1.20 şi a durat vreo oră si jumătate, aşa am aflat. M-am trezit pe la 5.30, de fapt m-a trezit tramvaiul 41, mama lui de tramvai! Eram la recuperare: în stânga o femeie, în dreapta un bărbat, operaţi şi ei, iar în faţă, un geam mare cât un perete prin care două asistente îmi făceau cu mâna şi zâmbeau. Mă simţeam bine, am mişcat membrele, nu mă durea capul…şi eram în continuare conectat la aparate, iar ca bonus, aveam şi o perfuzie mare.

E foarte important să amintesc faptul că, nici înainte de operaţie şi nici după operaţie, pe perioadă spitalizării, n-am oferit medicilor sau asistentelor care s-au ocupat de mine vreo “atenţie”. Nici măcar n-am lăsat să se înţeleagă că aş oferi, mai mult, nimeni dintre ei nu a transmis vreun semnal cum că ar aştepta. Abia când m-am externat le-am „mulţumit”, aşa cum doar noi, românii, ştim s-o facem. 😀

Prima vizita mi-a făcut-o anestezista, apoi pe la 6 fără ceva, medicul care m-a operat. Erau obosiţi, dar veseli şi vorbăreţi. La ora 6 m-au mutat în salon. Am stat internat 2 zile după operaţie. În alea două zile chirurgul mi-a făcut patru vizite, iar “ucenicul” său, rezidentul care m-a internat, tot patru. În timpul vizitelor discuţiile au fost legate strict de operaţie şi de recuperarea mea: alimentaţia, stara fizică, durerea, tratamentul pe care mi-l făceau (antibioticul şi un calmant, la nevoie). Medicul a fost aşa cum trebuie: nici intruziv, nici nepăsător, flegmatic sau alte asemenea atribute. Cea mai bună caracterizare: prestanţă şi profesionalism. Şi am mai observat o chestie la medicii din Elias, sunt cât se poate de umani şi interesaţi de pacienţi. Am “aprofundat” asta pe holurile spitalului. Ori de câte ori se intersectau pe holuri cu proprii pacienţi, îşi făceau timp să-i mai întrebe câte ceva despre starea lor, iar la finalul discuţiei auzeai diverse fraze: “lasă, mai ai puţin şi te faci bine” sau “ce-a fost mai greu a trecut” sau “uite, ce bine araţi astăzi!” sau “mâine, poimâine te externăm, eşti bine.” Eu am fost mulţumit de medicii de la Elias şi de ceea ce am văzut acolo.

Asistentele…asistentele la prima vedere ar putea lăsa impresia că sunt plictisite, reci, evazive….asta până până le întrebi ceva, orice…nu-s aşa, sunt doar un pic…triste, asta-i cuvântul potrivit. Muncesc mult, salariul nu-i aşa mare….Spre exemplu, secţia Chirurgie are 18 saloane, în fiecare salon sunt 3 bolnavi. De toţi bolnavii se ocupă, pe timpul zilei, patru asistente, iar pe timpul nopţii, două asistente. Eu am fost un caz fericit pentru ele, antibiotice la 10 ore, mergeam singur, mâncam singur, mă duceam la toaletă singur etc. Mulţi bolnavi de acolo nu puteau face nimic din toate astea şi aveau nevoie de ajutor. Ghiciţi cine îi ajuta? Bineînţeles, asistentele. Pe deasupra, ele trebuie să îşi facă şi treaba ireproşabil, medicamente şi injecţii la timp, termometru dimineaţa, pansamente…etc…şi sincer, am observat, chiar muncesc, iar sistemul funcţionează. Şi încă un lucru, valabil şi pentru doctori, dar mai ales pentru asistente, să vezi zi de zi tot felul de cazuri, să-ţi treacă prin mâini atâţia bolnavi, oricât de detaşat ai încerca să fii şi oricât sânge rece ai avea, e imposibil să nu te afecteze, e imposibil să nu te obosească, e imposibil să nu rămâi cu sechele.

N-am avut probleme în spital. Şi aici,  la fel ca la “Urgenţe”, am fost tratat corespunzător şi cât se poate de uman. Nu neg cazurile relatate de presă, doctori şi asistente care cer mită, care tratează cu sictir pacientul, care omoară oameni, care umilesc şi îşi bat joc etc. E foarte bine că ştim de ele, dar nu-i sănătoasă deloc generalizarea. Presa, generalizând şi mediatizând în exces, sădeşte, la nivel colectiv, neîncrederea într-o întreagă categorie socio-profesională şi în sistemul public de sănătate. Alături de neîncredere se cuibăreşte teama, iar ambele, contribuie la erodarea autorităţii medicilor şi asistentelor în spitale. Şi ca lucrurile să fie complete, pe de o parte, presa loveşte în sistemul public, unde lucrurile funcţionează acceptabil, iar pe de altă parte, acceptă advertoriale de la spitale private, unde lucrurile se prezintă mult, mult, mult mai prost (din cinci experienţe cu Medicover, toate cinci au fost groaznice).

Anunțuri

5 comentarii

  1. Si cum esti acum? Vii la defilare? 🙂

    Apreciază

    1. Da, vin sa fac poze. 🙂

      Apreciază

  2. dar tu esti oltean ca tare mult m-as bucura sa vad ca sint si olteni cu bloguri,sa le citesti in fiecare zi, ce olteanca mai stiu eu pe DICTATURA JUSTITIEI,SI APROPOU DE MEDICI PE MAMA ,EA MI-AU DAT-O ACASA CA MOARE SI I-AM DAT DREPTUL LA DOCTORA, DE CE ? NU STIU ASA ERA VORBA PRIN SPITAL SI AM ZIS SA RESPECTAM,BINE ACUM CITIVA ANI, ce ma doare este ca medicii romani si-au facut super viata cu drepturile luate din spitale si acum se dau raniti pleaca afara.

    Apreciază

  3. Eu am fost pana acum de trei ori la Floreasca la Urgente si chiar daca nu s-a terminat cu operatie, medicii au fost la fel, foarte in regula si n-au dat de inteles ca ar astepta ceva de la mine. Cu exceptia unei singure vizite cand m-au trimis sa cumpar termometru de la farmacie pentru ca ei nu aveau :), totul a fost foarte ok iar medicii nu m-au lasat sa plec pana n-au vazut ca sunt bine..
    Oricum fata de spitalele private gen Medicover, Medsana etc unde stai trei saptamani pentru rezultatul unor analize, unde vizita la medic dureaza max 15 minute (??!!) iar „medicii” nu-s in stare sa puna un diagnostic banal (ce sa mai zic de diagnostic diferential..) spitalele de stat sunt foarte in regula, asa cu problemele pe care le au… 🙂

    Apreciază

  4. Asta vara.Criză gastrică! Târâs la Elias,plecată de la 4 dimineața dintr-un oraș de provincie.2 ore am sta în față cabinetului de la triaj,de unde iesea din când în când o nesimțită . Am urcat pe secția de Gastro,unde după ce a sunat ” cineva” s.a uitat un medic la mine Altfel, zăceam și acum probabil în față usii de la triaj. Cât am sta încovrigată de durere, a venit o bătrânică.Era singură și abia putea face doi pași ! Se simțea rău,zicea ea. A expediat.o aceiași nesimțită,( asistenta nu.i pot spune), cu un..” du.te namaue acasă, ca n.ai nimic”, fără să o fi consultat vreun medic! A plecat clatinandu.se…:( 😦 😦

    Apreciază

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: