De ce a crescut PDL-ul

Două sondaje de opinie din decembrie anul trecut se bat cap in cap, unul de la IMAS, celălalt de la Avangarde. În primul, USL scade sub 50% şi PDL înregistrează o uşoară creştere; în al doilea, USL are 59%, PDL se scurge-n jos. 🙂 Pentru că îi cunosc destul de bine pe cei care fac sondajele la Avangarde, o să dau credit, întotdeauna, sondajelor ce provin de la celelalte institute de măsurare, mai rar sau niciodată celor de la Avangarde. În cazul de faţă, IMAS să fie!

La Antonescu nu-i nimic surprinzător, 25% înseamnă jumătate din electoratul PNL (cei care l-au votat pe Antonescu în 2009), plus o treime din electoratul PSD (conform unui sondaj CURS). Băsescu e la vale, aşa cum era normal. A fost vestitorul austerităţii şi nu mai este perceput de electorat ca jucător electoral propriu-zis, nu mai reprezintă o miză pentru alegător. USL scade, aşa cum se aştepta mai toată lumea, din cauza multelor greşeli strategice şi de comunicare de pe parcursul lui 2011. Surprinzător, PDL creşte uşor. Dar nu creşterea uşoară e marea bucurie a lor, ci stabilizarea partidului şi oprirea trendului descendent. Probabil acesta a şi fost obiectivul principal al PDL pentru anul 2011. După măsurile de austeritate, după deciziile haotice sau întârziate şi după proasta comunicare a lucrurilor bune pe care le-a făcut, stoparea scăderii era esenţială. Şi, se pare, a reuşit, în ciuda analiştilor şi sociologilor care îi prevedeau, prin 2010 şi 2011, un sfârşit mai ruşinos ca cel al PNŢCD-ului.

Cum a reuşit PDL acest lucru? Mare mister nu-i, nici vreo mare minune. E vorba de „sinergia” sau compatibilitatea celor două tipuri de mesaje care au ajuns la electorat şi care, în general, contribuie la formarea reprezentărilor şi imaginii: mesajele funcţionale şi mesajele transmise deliberat de lideri sau membri importanţi, structuri specializate.

În ciuda guvernării într-o perioadă grea, PDL a arătat ca un partid monolit, ca un grup solid şi unit, ca o entitate stabilă, fără disensiuni în interior şi fără scandaluri interne. Nu, nu cred că există un conflict real între garda veche şi garda nouă, ci între ele, cred, există doar o dezbatere. Nu-i un conflict, deşi aşa pare, mai degrabă e o strategie a vechii gărzi pentru a menţine interesul presei, însetată de scandaluri, asupra PDL. Ca dovadă, codul Macovei a fost adoptat fară nicio problemă, dar la momentul potrivit, când s-a considerat că aşa zisul conflict nu mai „foloseşte” partidului.

Un alt lucru interesant la PDL îl constituie lipsa dezertorilor în grup. Să ne amintim anul de graţie 1999! Din PNŢCD şi CDR, aflate la mare strâmtorare, săreau parlamentari în barca PSD mai ceva ca pasagerii de pe Titanic. În ciuda perioadei grele, din PDL foarte puţini au plecat, deci unitatea a primat. Apoi, mai ţineţi minte, în timpul guvernării CDR, câte conflicte existau în coaliţie? Dar între conducerea PNŢCD şi proprii membri din Guvern? Şi ce instanţe: COCOPO şi COCOPA? Cam câte zile erau necesare pentru aplanarea conflictelor din Guvernul CDR, USD, UDMR? Între 1-6 zile! În actuala coaliţie conflictele şi neînţelegerile n-au durat mai mult de-o zi, iar între conducerea PDL şi proprii membrii din Guvern n-au existat disensiuni majore. Până la urmă, există o bună colaborare în Guvern şi nu am avut parte de crize instituţionale, ci de stabilitate.

În ochii electoratului a cântărit mult şi poziţionarea PDL faţă de corupţii proprii arestaţi. PDL nu i-a luat în braţe, n-a făcut scut în jurul lor, pur şi simplu i-a dat afară din partid şi a lăsat justiţia să-şi facă treaba. Nu aceleaşi amintiri le are electoratul când vine vorba de cazul Bivolaru sau de cazul preşedintelui CJ Argeş.

Nu în ultimul rând, legile, unele bune, altele mai puţin bune sau incomplete, au rolul lor, transmitând faptul că PDL s-a străduit să îşi facă treaba, a căutat soluţii, a dorit să îmbunătăţească lucrurile.

Cu privire la mesajele transmise deliberat, lucrurile n-au stat prea bine, PDL nu a strălucit, dimpotrivă, a comunicat defectuos şi insuficient, noroc că nici Opoziţia n-a făcut-o mai bine. Cu mai mult interes şi preocupare pentru comunicare, scăderea în sondaje şi criza de încredere n-ar fi fost atât de dramatice. În general, mesajele au fost unitare la nivelul partidului: criză economică, problemele ţării, soluţii la probleme, neimplicare în justitie, restructurări, investiţii etc. Iar ca răspuns la atacurile Opoziţiei, a preferat o comunicare reactivă, dar de intensitate scăzută. Şi lucrul cel mai bun, a interzis surupăcenilor să mai apară pe la teveuri. 🙂

Electoratul nu-i aşa tâmpit. El vede ce faci şi aude ce spui, compară cu ce fac şi ce spun ceilalţi, apoi trage concluziile.

Anunțuri

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: