Tovarăşi, prin revoluţie spre comunism, înainte!

Ernu: “Iar dacă Puterea nu va înțelege, nu va lua în seamă mesajul protestatarilor și vor rămâne la fel de cinici, aroganți și ignoranți, atunci violența nu va fi decât rezultatul acțiunii lor. O violență de care ar trebui să se teamă… și să ne temem cu toții.” ( anul 2012)

Rogozanu: “Mulţi din piaţă care strigă Jos Comunismul spun de fapt Jos capitalismul.” (anul 2012)

Lenin: “Propaganda noastră este justă pentru că este adevărată.”

Nimic nou. Aceleaşi idei. Marx, Troţky, Lenin, Stalin, Che Guevara. N-am înţeles niciodată motivul pentru care stânga românească post-decembristă, elita ei politică şi intelectuală, a avut şi are o afinitate pentru comunismul-socialist, în loc să prefere social-democraţia modernă a Willy Brandt, Bruno Kreisky şi Olof Palme!

Dintotdeauna stângii comuniste i-au plăcut revoluţiile, de fapt, revoluţiile, violenţa politică şi terorismul revoluţionar. Discursul lui Ponta, Mazăre, Antonescu şi ale trompetele de la Voiculescu TV, de la începutul protestelor din Piaţa Universităţii şi până acum, reprezintă exemplu socialist-tipic de chemare la luptă pentru dărâmarea orânduirii existente, de sfidare a soroacelor electorale şi de instigare la violenţă. Tocmai aceste lucruri deosebesc comunismul socialist de social-democraţie, dacă primii sunt adepţii utilizării violenţei şi revoluţiei pentru cucerirea puterii politice, ceilalţi preferă calea paşnică, jocul democratic al cuceririi puterii în alegeri. (cearta Leon Troţky-Karl Kautsky şi Kautsky-Lenin – nenea Lenin zicea că trecerea de la capitalism la socialism se face obligatoriu prin folosirea violenţei).

În ciuda mesajului revoluţionar lucrurile în Piaţa Universităţii vor rămâne la stadiul de proteste civilizate ale unor oameni nemulţumiţi de diverse chestii. Ion Iliescu ştie/ştia cel mai bine acest lucru, ştie/ştia mai bine ca nimeni altul că nu se poate mai mult, că n-ai cu cine să faci revoluţie în Piaţa Universităţii. Pentru revoluţie ai nevoie de o masă critică, şi nu orice masă critică, ci ai nevoie de acea masă critică ce are “conştiinţă de sine” şi “conştiinţă revoluţionară”. Ea a existat în ‘89, muncitorimea din fabricile şi uzinele bucureştene, iar el, artizanul revoluţiei de atunci, făcută după manualul socialist, a folosit acea masă critică, la pachet cu terorismul revoluţionar, cu sânge şi crime….Mai apoi, la mineriada din ‘90 a apelat la o altă masă critică pentru a-şi consolida puterea cucerită pe calea violenţei revoluţionare.

Din fericire, masa critică de atunci nu mai există, s-a pensionat. Pensionarii prezenţi în Piaţa Universităţii zilele trecute sunt foştii  muncitori de la fabricile şi uzinele bucureştene din ‘89. Sunt puţini ca număr, nostalgici, vocali şi au auzit la tv de-o revoluţie.

Anunțuri

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: