Lecturi de weekend

Că tot vorbim de depolitizare, clientelism şi  funcţii publice obţinute pe criterii politice, am găsit o chestie interesantă la Weber. Şi  ei (nemţii şi occidentalii) s-au confruntat cu astfel de probleme. E adevărat, asta se-ntâmpla acum mai bine de-o sută de ani, dar nu-i bai, putem învăţa. Max Weber aminteşte de cele două tipuri de funcţionari publici: funcţionarii profesionişti şi funcţionarii politici (numiţi politic). Iată cum vedea el lucrurile:

Potrivit menirii sale propriu-zise, adevăratul funcţionar nu trebuie să facă politică, ci să “administreze”, nepărtinind pe nimeni. Lucru valabil, cel puţin oficial, şi pentru aşa-numiţii funcţionari “politici” din administraţie, atât timp cât nu intră în joc “raţiuni de stat”, adică interese vitale ale orânduirii respective. Funcţionarul politic trebuie să-şi îndeplinească funcţiile sine ira et studio, “fără ură şi părtinire”. El nu trebuie, aşadar, să facă tocmai ceea ce sunt nevoiţi să facă încontinuu şi inevitabil politicienii, conducătorii politici şi adepţii lor: el nu trebuie să lupte. Căci spiritul partinic, lupta, pasiunile – ira et studium – reprezintă elementul politicienilor. Şi, mai ales, al conducătorului politic. Activitatea acestuia stă sub semnul unui principiu al responsabilităţii complet diferit, ba chiar contrar celui din cazul funcţionarului. Mândria funcţionarului este să poată duce la bun sfârşit – chiar în pofida propriilor sale convingeri – sarcina pe care instanţa superioară i-a impus-o cu insistenţă, să poată executa cu conştiinciozitate şi precizie, ca şi cum ar izvorî din propriile sale convingeri, un ordin, chiar dacă acesta i se pare greşit, lăsând răspunderea pe seama superiorilor. Fără această disciplină morală – în cel mai înalt înţeles al cuvântului – şi fără această abnegaţie, întregul aparat administrativ s-ar dezintegra. Dimpotrivă, mândria conducătorului politic, adică a înaltului demnitar de stat, este tocmai răspunderea strict personală pentru ceea ce face, răspundere pe care nu poate şi nici n-are voie s-o decline sau s-o transfere asupra altcuiva. Or, tocmai funcţionarii de cea mai înaltă ţinută morală sunt cei mai proşti politicieni, fiind lipsiţi – în sensul politic al cuvântului – de simţul responsabilităţii şi având deci, în acest sens o moralitate precară. Din păcate, am tot avut parte de asemenea oameni în posturile de conducere: am avut parte de ceea ce se numeşte un “regim funcţionăresc”. Şi cred că nu lezăm cu nimic onoarea funcţionarilor noştri dacă, privind situaţia din punct de vedere politic şi judecând-o după rezultatele la care a condus, atragem atenţia asupra inadecvării acestui sistem.

Max Weber, Omul de ştiinţă şi omul politic, trad. Ida Alexandrescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, pp. 106-107

Anunțuri

3 comentarii

  1. yeap. Si decalajul ( intre noi si societatile vestice, mai civilizate) e mare. Dar stii care-i paradoxul acestui moment? eu vorbesc din ce observ eu, direct, lucrand destul de des si adminsitratia publica locala si centrala. Paradoxul e ca, daca tara mai functioneaza ( cat de cat) e tocmai pentru ca mai exista unii, care nu-s pe la partide si n-au nici pasiuni si, chiar daca au ajuns funcitonari publicifunfunctionar
    functionari publici

    Apreciază

  2. ups ( defectiuni tehnice). Sa continuam: chiar daca au ajuns functionari publici cu o pilutza, ceva, acolo, isi iau rolul in serios si destul de nepartinitor, pe salarii mici ( zau ca-s mici). Asta insa se intampla mai mult pe la nivelu de mijloc si de jos al ierarhiilor ( de la directori si sefi de servicii in jos), nu la varf -directori generali, sefi de departamente, – la astia mai rar;. Paradoxul fiind ca la varf, desi salariile sunt mai mari, si partinirea si interesele personale de asemenea. Interesant ca fenomen: omul mai sarac ramane mai cinstit chiar si in adminsitratia publica. Funny

    Apreciază

    1. Ioana, n-as putea sa te contrazic pentru ca, personal, n-am avut de-a face prea mult cu functionarasii. Sper sa ma mentin pe pozitie cat mai mult timp. 😀

      Apreciază

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: