Drepturile omului – evoluţie

bau„Recunoaşterea drepturilor omului, ca drepturi individuale şi universale în acelaşi timp, s-a făcut în etape succesive, astfel încât au fost identificate trei generaţii de asemenea drepturi. Într-o primă etapă, în care s-au afirmat principiile liberalismului clasic, au fost recunoscute drepturile civile şi politice, grupate sub formula freedoms from. Discutabile au fost drepturile sociale, economice şi culturale, grupate sub formula freedoms to, drepturi recunoscute în cea de-a doua etapă, în care mişcarea socialistă şi-a impus lista de revendicări. De-a dreptul contestate au fost drepturile din cea de-a treia generaţie, drepturi cerute mai ales de ţările comuniste din Lumea a Treia, în a doua jumătate a secolului XX.

Din perspectiva liberalismului clasic, adevăratele drepturi ale omului sunt drepturile civile şi politice (cum sunt dreptul la viaţă, dreptul de a nu fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, interzicerea sclaviei, dreptul de proprietate, libertatea  de exprimare, libertatea religioasă, libertatea de asociere, dreptul la alegeri libere), pentru că numai ele au funcţia de a organiza şi de a proteja cu adevărat spaţiul libertăţii individuale, în concordanţă cu exigenţele statului minimal. Dimpotrivă, drepturile sociale, economice şi culturale (dreptul la muncă, dreptul la educaţie, dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent) impun statului obligaţia corelativă de intervenţie, pentru a asista individul. Ele sunt asociate cu statul asistenţial sau statul bunăstării, care a înlocuit statul minimal, sub presiunea miscărilor de stânga. Între prima generaţie şi a doua generaţie de drepturi ale omului s-a creat astfel o tensiune evidentă. Satisfacerea drepturilor economice, sociale şi culturale presupune o creştere a atribuţiilor statului, transformarea lui într-o birocraţie puternică şi omniprezentă, cu riscurile aferente pentru drepturile civile şi politice.  Guy Haarscher îşi punea pe bunp dreptate următoarea întrebare: „Unul dintre pericolele esenţiale care au fost subliniate constă în aceasta: statul de drept nu riscă să se transforme într-o societate administrată? Continuând acest mod de gândire, ne putem întreba mai departe: domnia legii nu riscă să fie înlocuită cu domnia birocraţiei? În plus, oricât de întinsă ar fi această birocraţie, ea nu poate realiza niciodată în totalitate drepturile din a doua generaţie. De exemplu, dreptul la muncă, una din axele propagandei comuniste, nu a fost asigurat niciodată pe deplin, şomajul continuând să existe în mod mascat; cu atât mai puţin a fost implicată o opţiune liberă pentru exercitarea acestui drept.

În termenii liberalismului politic şi juridic, este cu atât mai greu de înteles a treia generaţie de drepturi ale omului (cum sunt dreptul la pace, dreptul la un mediu înconjurător curat, dreptul la dezvoltare, drepturile minorităţilor), care sunt considerate drepturi colective. În mod pertinent, într-un studiu celebru, J. Rivero, analizând aceste aşa-zise drepturi, constată că ele nu îndeplinesc cele patru condiţii necesare pentru a fi adevărate drepturi ale omului. În primul rând, ele nu au un titular care să fie un subiect de drept recunoscut ca atare; într-adevăr, ele nu aparţin  nici unei personae fizice, nici unei persoane juridice. În al doilea rând, orice drept trebuie să aibă un conţinut precis, o sumă de atribute care să îndreptăţească titularul  la o anumită cerere cu un obiect precis; or, drepturile colective nu îndeplinesc această cerinţă. În al treilea rând, un drept este, prin esenţa sa, justiţiabil, adică poate fi invocat în faţa unei instanţe care are datoria să-l apere, ceea ce nu se întâmplă cu drepturile omului din a treia generaţie. În sfârşit, în al patrulea rând, în cazul în care dreptul este încălcat, trebuie să existe o sancţiune determinată, ceea ce nu este prevăzut în cazul drepturilor colective. În realitate, drepturile din a treia generaţie sunt mai degrabă aspiraţii, mai mult sau mai puţin legitime, dar a căror realizare nu se face prin mijloace juridice, ci mai degrabă prin mijloace economice, politice şi diplomatice.”

(Reconstrucţia Dreptei,  Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, pp. 197-198.)

Anunțuri

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: