Greu cu toamna

Trei domni au garaje. Doi locuiesc în acelaşi bloc cu mine, unul câteva blocuri mai încolo. Fiecare din cei trei a găsit o soluţie originală pentru a scăpa/a nu scăpa de frunzele din faţă proprietăţii domniilor lor.

1

Primul (garajul 1), un individ scund la vreo 60 de ani, grăsut, cu ochelari şi faţă de tâmpiţel, a ales să măture frunzele şi să le ducă în stradă, pe marginea străzii. Asta se-ntampla acum vreo săptămână. După vreo două zile au venit cei de la Romprest, le-au strâns în saci, le-au luat. Problemă rezolvată!  Bine că n-a bătut vântul în cele două zile până la venirea Romprestului!

Al doilea (garajul 2), un moşulet de-altfel simpatic, înalt, uscaţiv şi cu o maşina de epocă, a ales varianta cool. A strâns frunzele şi le-am împărţit frăteşte, punându-le la graniţele dintre garaje. A intrat în garaj, şi-a rezolvat treaba (avea nevoie de cauciucurile de iarnă), a plecat.

Al treilea a venit azi dimineaţă, a privit şi-a plecat. Erau multe frunze, nu s-a încumetat să deschidă garajul şi, probabil, aşteaptă ca cineva, într-un viitor nu prea îndepărtat, să-i măture frunzele şi să le ridice de-acolo:

2

La naiba! Greu cu nepăsătorii, nesimţitorii şi leneşii!  Cât de greu era, pe vremea asta frumoasă, ca fiecare din cei trei să vină cu câte doi saci de plastic, să-şi măture frunzele din faţa garajelor proprii, să umple sacii cu frunze, să-i lege şi să-i ducă lângă coşul de gunoi de vizavi de unde i-ar fi ridicat Romprestul? Iar Romprestul chiar îşi face treabă: mătură strada şi trotuarul de două ori pe saptamână. Asta-i ditamai ciudăţenia: spaţiul public îngrijit şi curaţel; spaţiul din faţa garajelor, care aparţine proprietarilor, lăsat de izbelişte. Nu mai zic că blocu-i proaspăt renovat, anvelopat, vopsit etc; iar mai mult de jumătate de oră nu ar fi durat operaţinea curaţenie de toamnă. Dar, neah, aşa sunt unii oameni: ori aşteaptă ca altcineva să le facă treaba, ori fac ei treaba româneşte-şmechereşte.

Anunțuri

Comentezi? Comentează!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: